Fara chip

« Spune-mi…spune-mi ca iti plac macar ochii…ochii in care s-au scaldat mii de privelisti, si in care mii de alti ochi s-au oglindit.Spune-mi,iti plac ochii acestia care au plans de s-au uscat de atatea lacrimi ce si-au gasit drumul prin ei ?Spun-mi..iti plac macar ochii mei ? »
In momentul disperarii ce o apasa,Ana se agata si mai tare de mine repetandu-mi mereu aceeasi intrebare »dar iti plac macar ochii ? » »macar parul…macar ceva din mine… »si nu stiam ce sa-i raspund.Cum puteam sa-i spun ca ea era frumoasa dar nu asa de frumoasa incat sa o pot iubi..Ea era doar Ana,fata aceea cu ochi mari,poate prea mari si inegali cu privirea goala si departe,cu parul negru,poate prea negru pentru un ten atat de alb si prea buclat pentru o fata atat de rotunda.Ea era fata aceea cu care toti ne obisnuim si pe care n-o mai vedem doar pentru ca stim ca ea este deja acolo gata sa-si sacrifice ultima farama de timp si resurse pentru ai multumi pe altii.Si cu toate astea nu puteam sa-i spun ca nu-mi place nici macar o particica din ea,nici macar ochii.
« Spune-mi Ana,la ce ti-ar ajuta daca ti-as spune ca-mi plac ochii tai si ca ai mai mult decat o parte frumoasa,la ce ti-ar folosi Ano ?De ce vrei sa fii mintita cand deja stii ca nimeni nu te vede si glasul tau a devenit atat de slab incat lumea abia observa cand tu vorbesti ?De ce Ano ?Chiar vrei sa te mint..ma doare,mai bine sa ramai fara chip si fara gura.Mai bine te scufunzi in nestiutul abis al anonimului caci asta esti,asa te-ai nascut.Stiai tu Ano ca nimeni nu a stiut de tine cand te-ai nascut ?nici macar mama ta.Nu Ano,nu-mi plac ochii tai,sunt prea mari,prea goi,prea grei de tot ce au vazut si prea vargati de toate lacrimile ce si-au gasit drum prin ei.Iarta-ma desi nu cunosc sentimentul de vina fata de tine,iarta-ma dar nu stiu ce as putea gasi la tine si sa nu fi vazut deja,nu stiu ce as putea alege ca fiind special,nu vad nimic care sa ma faca sa te iubesc.Imi pare rau Ano,micuta si fragila Ana dar nu te pot iubi,nu te pot vedea…nu esti. »
Ochii prea mari pentru a fi vazuti s-au inchis usor lasand alte lacrimi sa-si gaseasca drum prin ei,stia ca este adevarat ceea ce tocmai Bruno ii spusese.Stia ca era atat de banala incat nici macar nu mai era vazuta,era la fel ca una din acele boabe de nisip de care nimeni nu stie nimic dar de care toata lumea se bucura prin simplul fapt ca umple un gol ,acel gol care nimeni nu stie ca exista…

1 comentariu

Comentarii RSS URI identificator TrackBack