meditatie de toamna tarzie

Fiecare frunza care atinge pamantul nu este o promisiune a mortii ci o avertizare a pierzarii.Fiecare fior al toamnei nu este altceva decat o umbra care umbla si bantuie suflete mohorate si obosite de cautare.Fiecare picatura de ploaie nu este o lacrima pe care toamna o plange asupra lumii pentru a-si face cunoscuta durerea,nu,nici vorba,fiecare picatura de ploaie este de fapt un ciocanit usor care nu anunta nici venirea si nici plecarea cuiva- desi paradoxal,in acelas timp fiecare isi face timp sa plece si sa vina-nu,ciocanitul acela anunta ca ii momentul sa te trezesti din visarea in care ai cazut si nu vrei sa te mai rdici,nu vrei sa mai asculti .
Te caut Doamne printre frunze vestejite,te caut prin pietrele lasate in urma apelor ce au secat si te caut in viata mea.Ti-am cerut sa-mi arati care iti este voia si am plans cand nu a fost in acord cu a mea.M-am facut uituca desi a stat ca un ghimpe si m-a intepat de fiecare data cand nu Te-am ales.Sa fac voia Ta,sa aleg voia Ta…sa pricep voia Ta este oare moartea voii mele ?Ce sunt eu in mana Ta ?Cu ce scop m-ai creiat atunci cand m-ai pus pe masa de lucru ;Doamne,eu nu vreau sa-ti fiu marioneta,Tu nu arati ca un papusar,esti mai maret de atat…Pot eu fugi de Tine ?Mi-ai spus ca ma vei gasi pana si la capatul Pamantului,unde m-as putea ascunde de fata Ta…Doamne,iarta-ma si nu te mania dar…ce sunt eu dincolo de toate ce exista si de tot ceea ce stiu ?
E tarziu,e rece si in mine simt ca se aseaza linistea serii.Te vreau tot pe Tine,alerg tot la Tine caci imi e teama sa ma cufund in noapte fara sa stiu ca esti acolo.Am nevoie sa-mi spui a mia oara ca nu ma vei parasi,ca imi vei spune si maine care este voia Ta si ca-mi vei sta ca un ghimpe in coasta atunci cand voi incerca sa Te ignor.Am nevoie sa te stiu,sa Te cunosc ,sa Te inteleg desi nu asta vreau mereu,desi nu asta cred mereu,dar in acelas timp, mecanismul pe care l-ai pus in mine nu-l pot intelege foarte usor de cele mai multe ori asa ca aleg sa-i ofer ceea ce are nevoie si nu ceea ce vrea si stiu ca are nevoie mai presus de orice de Tine.
Pas cu pas as vrea sa devin din ce in ce mai puternica si ma incrunt adesea cand imi spui ca ai vrea sa devin mai vulnerabila.Clipa de clipa as vrea ca scutu l meu impotriva tuturor sa devina mai rezistent si nu Te inteleg cand alegi sa ma faci mai slaba.Privesc la imaginea Ta si mi se face rusine de mine,vreau sa alerg dar Tu ma opresti,vreau sa stau dar Tu imi dai zori si cand Te intreb ce vrei defapt de la mine Tu imi spui simplu « sa-ti urmez vocea ».Am inteles in cele din urma ca scutul meu nu poate deveni mai rezistent decat daca mi-am gasit locul in Tine,stanca a mantuirii mele,loc de adapost si steag de biruinta.
Aleile sunt acoperite de un suspin usor ,ai plans in seara asta.

Marionete sau oameni

Si ce daca ne-am arunca in marea albastra si nu ar mai auzi nimeni de noi?In fond suntem cu totii la fel,niste copii dar nu stim ale cui.Poate ne copiem unul pe altul fara sa ne dam seama si apoi ne acuzam intre noi de plagiat,sau poate pur si simplu am fost creati in asa fel incat sa nu fim cine stie ce diferiti unii de altii dar sa credem ca suntem individualitati ;lasati pe Pamant sa faca o schimbare insa din cauza mediului,a parintilor sau a celor din jur,ceea ce ar fi putut fi a luat o alta directie mai comoda si astfel a ajuns rezultatul cel vede in oglinda.
Si chiar ce ar fi daca am pleca cu totii si nu s-ar mai auzi nimic despre noi?Ar fii vreo diferenta ?Ne-ar duce cineva dorul,ne-ar simti cineva lipsa, sau nu ar fii cine pentru ca…nu a mai ramas nimeni sa infrunte realitatea?
Iubesti si speri sa poti atinge norii pufosi si sa ramai pe ei fara sa mai fie nevoie sa cobori .Stiu,e plictisitor sa mai mergi atunci cand ai invatat sa zbori insa nimanui nu-i pasa ca aripile tale nu mai sunt cu tine.Ti s-a spus clar cand le-ai cumparat”sunt fragile si detasabile,nu sunt permanente decat daca a-ti gasit perechea cea mai potrivita pt d-voastra.Nu primim reclamatii!”Ce te asteptai?Cui ii pasa ca tu esti mutilat emotional.Lasa ca trece si asta,nu te poticni de atat.Lumea ii mult prea grabita ca sa stea sa-ti ingrijeasca ranile.Lasa,stai linistit,se vor vindeca de la sine iar intr-o zi te vei trezi cu alte aripi..mai frumoase speri tu,mai trainice sper eu.
Poate ca ceea ce ne face diferiti este chiar cicatricea cu care suntem inzestrati intr-un moment sau altul.La urma urmei suntem produsul evenimentelor din viata noastra.Privind astfel am putea spune ca cicatricile sunt cele care ne influenteaza cel mai mult…o mama caruia copilul a plecat Acasa are o tristete aparte pe chip,un baiat caruia i s-a furat masina va sti sa nu-si mai lase data viitoare cheile in contact indiferent de cartier si putem continua insa nu are sens.Toata lumea stie despre ce este vorba…
Si totusi..cat de diferiti suntem?Cat de mult tinem sa fim unii ca altii si de ce?mai ales cand in fiecare din noi se afla amprenta minunata a Creatorului care ne face atat de speciali fara sa facem nimic,fara sa suferim nimic ,fara sa daruim nimanui nimic din noi.De ce tinem atat de mult sa o stergem pana devine aproape invizibila si sa incercam sa devenim cat se poate de diferiti nedandu-ne seama ca de fapt devenim din ce in ce mai asemanatori..ca niste marionete facute la comanda societatii.

BACul partea I

Bineinteles nu am putut dormi in noapte dinaintea bacului…mai exact asnoapte.Nu stiu ce am avut,poate stres..poate doar insomnie,cert e ca in fata ochhilor vedeam doar foile de examen si ma inchipuiam pe mine cum scriu si scriu…si iar scriu.In fine,m.am trezit la 4,sa mai repet zic,ce prostie,macar daca repetam ceea ce mi.a cazut dar noo,am repetat Ion si Enigma ca eram sigura ca una din astea doua cad.In fine,a venit si momentul sa plec de acasa.A fost un chin!!Picioarele imi erau ca de plumb insa spiritul imi era usor ca o pana!Nu tu stres,nu tu angoasa sau nervi.NIMIC!Adevarul e ca m-am si rugat puternic pentru asta si de la inceput am simtit mana Domnului peste mine..dar totusi,ceva acolo?Insa corpul meu a simtit emotiile din plin.Destul de ciudat cum uneori spiritul se poate detasa de trup..
Am plecat in cele din urma spre “mult iubitul” fost liceu sa dau proba scrisa la…ce sa fie altceva decat roamana.Picioarele mele parca ar fi vrut sa o ia inapoi spre casa.Mai aveau un pic si strgau..Ce faaaccii????Unde te duci?Ai innebunit la cap fiinta?!?!Ca sa nu mai spun de chipurile celor care treceau pe langa mine.Priviri dezaprobatoare,figuri pline de mila…si alte catele…poate daca as fi fost un pic mai mistica m.as fi gandit ca sigur Domnul vrea sa.mi spuna sa nu ma duc la bac:)),dar am mers curoajasa in gura leului.
Bineinteles,la bac,sau mai bine zis inainte de bac aceleasi chestii…cat se strange,cat dam,cum dam?Whatever,chestii tehnice.Ajunsi sus,privirea de caprioare speriate s.a schimbat cu privirea suspicioasa care spunea…de ce sunteti voi asa de veseli(supraveghetorii).Cred ca era in firea lor,mai ales a omuletului care ne.a supravegheat.Ce mi.a placut cel mai tare la dumnealui nu era jovialitatea cu care ajuta pe unul si pe altul sau cu care ii ajuta pe ceilalti cu “inspiratia” atunci cand nu mai era pe subiect,ci melancolia cu care tot intreba cu cine facem sportul ca si el a facut pregatire cu unul din profii liceului acum 10 ani!!Era minunat sa.l privesti cum intreba plin de speranta..esti de la Flamanzi???Esti de la CNME?cu cine faci sportul??O dar vai!am facut pregatire cu acest prof minunat…
Cand in cele din urma au venit subiectele speranta mi-a fost spulberata si am simtit cum soarta mi-a ras in fata si.n acelas timp mi.a zis..hai na,ia ceva mai usor de data asta ca sa nu obosesti:-j.BASMUL!Cine se astepta la basm??Oricine numai eu nu,bineinteles.Eu eram sigura ca va cadea Ion sau Enigma.Stupoare,neliniste dupa care a venit momentul de revelatie!Hai frate ca nu.i mare branza.Il fac eu si pe asta,stiu schema,am mai dat odata examen din asta..ce.i asa de greu.Intradevar,nu a fost,dar timpul pe care l.am petrecut scriind subiectul a fost grozav.
Cum sa nu te distreze prostia omeneasca?Indiferent de context,cum poti sa.ti refuzi un asemena deliciu al comediei umane.In sensul acesta nu voi specifica nimic,nu vreau sa dau “din casa”cik,e prea devreme sa dezvalui.Pot spune doar ca zambetul acela tamp de la final pe care il dobandesti dupa ce nu ai facut ce au facut ceilalti merita toti banii.Ce senzatie.Aleluia!!Traieste Domnul meu!
Sper doar sa pot avea zambetul asta de triumf si duminica cand voi primi rezultatele finale.

Mumii vii

Intuneric bun prieten,am venit sa ma cufund iar in tine caci vreau sa ma pierd de lume.Vreau sa ma ascund de vise si de ratari si vreau sa ma privesc asa cum sunt…goala,fara machiaj si fara haine.Fara pieptanaturi speciale si fara parfum.Doar eu,asa cum sunt si recunosc ca mi-e teama caci a trecut mult timp de cand nu m-am mai cufundat astfel in tine.
Ca parola mi se spune la intrare sa nu disturb sunteul tacerii care domneste in el si astfel intru in eterna noapte a plansului,a plansului care formeaza o minunata armonie,un sunet care nu deranjeaza tacerea ci o defineste.
Au mai venit oameni…au mai venit neputinciosi si lasi sa-si planga soarta si mai ales sa se planga caci au fost martorii mortii propriului suflet.Oameni care si-au predat viata si trupul unui individ care nu-l cunosteau dar care era identic cu ei.La inceput n-au vrut caci se temeau si stiau ca ceva nu-i in regula cu figura aceea atotstiutoare dar incet incet,cand s-au simtit obositi sau infricosati au dat la o parte haturile si s-au pus pe “pilot automat”.Asa au dat de “Intuneric”,venind din disperarea de a fi singuri si din vinovatia de a fi lasi ,veneau la inceput rar ,apoi tot mai des pana intr-o zi cand au decis sa nu mai plece deloc.Apoi cand intr-o zi li s-au facut dor de ei au constatat ca era prea tarziu,acea persoana pe care n-o cunosteau preluase controlul in intregime si era dispusa sa lupte pana la capatul puterilor pentru ceea ce candva a fost a lor.
Aud in tacere,printre soapte rasfirate in aerul saturat de atata regret…”Nu veni,nu te parasi…inca mai ai forta de a-ti intretine viata,calaul tau nu a prins inca contur…”si nu-mi dau seama ce vor sa-mi spuna,eu vreau doar sa ma ascund de tot ceea ce-i afara,vreau sa fug nu de mine ci de cei de care mi-e teama si oricum pot sa revin oricand vreau la realitate,ce tot vorbesc ei?Dar soaptele nu se opresc si devin parca tot mai plangacioase,tot mai rugative…pana cand se opresc de tot caci nu mai au forta de a se lupta cu altii asa cum nu mai au forta de a se lupta cu ei insisi.
Ma asez pe piatra de la marginea drumului si ma minunez de intunericul din jurul meu care nu este dat de lipsa luminii ci din potriva, de lipsa de viata a oamenilor,de intunericul din inimile lor si de tristetea care pare atat de adanca incat ingheata tot in jur.Da,un intuneric si o iarna eterna care nu se va mai termina niciodata,caci oamenii vin si nu se mai opresc din a vizita “Intunericul”.
As vrea sa le spun ca trebuie sa evadeze din propria inchisoare dar imi dau seama ca sunt pe punctul de a ma inchide eu in ea asa ca fara sa mai gandesc,fara sa mai ascult simfonii ale dureri gonesc spre iesire sperand ca sa-mi mai pot revendica fiinta.Nu-i pot salva pe altii cand sunt exact ceea ce vreau sa salvez.

Fara chip

« Spune-mi…spune-mi ca iti plac macar ochii…ochii in care s-au scaldat mii de privelisti, si in care mii de alti ochi s-au oglindit.Spune-mi,iti plac ochii acestia care au plans de s-au uscat de atatea lacrimi ce si-au gasit drumul prin ei ?Spun-mi..iti plac macar ochii mei ? »
In momentul disperarii ce o apasa,Ana se agata si mai tare de mine repetandu-mi mereu aceeasi intrebare »dar iti plac macar ochii ? » »macar parul…macar ceva din mine… »si nu stiam ce sa-i raspund.Cum puteam sa-i spun ca ea era frumoasa dar nu asa de frumoasa incat sa o pot iubi..Ea era doar Ana,fata aceea cu ochi mari,poate prea mari si inegali cu privirea goala si departe,cu parul negru,poate prea negru pentru un ten atat de alb si prea buclat pentru o fata atat de rotunda.Ea era fata aceea cu care toti ne obisnuim si pe care n-o mai vedem doar pentru ca stim ca ea este deja acolo gata sa-si sacrifice ultima farama de timp si resurse pentru ai multumi pe altii.Si cu toate astea nu puteam sa-i spun ca nu-mi place nici macar o particica din ea,nici macar ochii.
« Spune-mi Ana,la ce ti-ar ajuta daca ti-as spune ca-mi plac ochii tai si ca ai mai mult decat o parte frumoasa,la ce ti-ar folosi Ano ?De ce vrei sa fii mintita cand deja stii ca nimeni nu te vede si glasul tau a devenit atat de slab incat lumea abia observa cand tu vorbesti ?De ce Ano ?Chiar vrei sa te mint..ma doare,mai bine sa ramai fara chip si fara gura.Mai bine te scufunzi in nestiutul abis al anonimului caci asta esti,asa te-ai nascut.Stiai tu Ano ca nimeni nu a stiut de tine cand te-ai nascut ?nici macar mama ta.Nu Ano,nu-mi plac ochii tai,sunt prea mari,prea goi,prea grei de tot ce au vazut si prea vargati de toate lacrimile ce si-au gasit drum prin ei.Iarta-ma desi nu cunosc sentimentul de vina fata de tine,iarta-ma dar nu stiu ce as putea gasi la tine si sa nu fi vazut deja,nu stiu ce as putea alege ca fiind special,nu vad nimic care sa ma faca sa te iubesc.Imi pare rau Ano,micuta si fragila Ana dar nu te pot iubi,nu te pot vedea…nu esti. »
Ochii prea mari pentru a fi vazuti s-au inchis usor lasand alte lacrimi sa-si gaseasca drum prin ei,stia ca este adevarat ceea ce tocmai Bruno ii spusese.Stia ca era atat de banala incat nici macar nu mai era vazuta,era la fel ca una din acele boabe de nisip de care nimeni nu stie nimic dar de care toata lumea se bucura prin simplul fapt ca umple un gol ,acel gol care nimeni nu stie ca exista…

Domnul are grija de ai Lui

De fiecare data cand vad un film despre evrei plang.Am inteles cand am plans la Schindler’s list si cu atat mai mult de ce am plans la The pianist avand in vedere drama prin care trece poporul evreu insa in seara asta m-am uitat la The Covenant si de pe la jumatatea filmului nu am reusit sa-mi stapanesc lacrimile si m-am intrebat ce-i cu mine!!Nici macar nu e un film lacrimogen in care sa fie prezentata o drama in care eroul isi pierde familia,prietenii s.a.m.d. insa mi-am dat seama la final ca nu neaparat povestea expusa m-a facut sa plang nici in Schindler’s list ,nici macar in The pianist si cu atat mai putin in The Covenant ci observarea in mod repetat cat de credincios este Domnul fata de copii Lui.
Intradevar El i.a pedepsit pe evrei si ne pedepseste pe noi,copii Lui,nu fara motiv sau pentru ca are o placere bolnava.Daca ne uitam putin in istoria evereilor de fiecare data cand pacatuiau erau pedepsiti.De fiecare data cand pacatuim suntem pedepsiti.Domnul spune,daca veti face asta sau aia,-nu neaparat ca sa se simta El puternic…n-are Domnul nevoie de acte de genul acesta pentru a-si intari increderea in El-a fost pentru binele nostru.
Cred ca cel mai tare ma atinge bunatatea Lui si credinciosia de-a lungul timpului.Daca ar fi sa ma uit in viata mea as putea fara nicio problema enumera momente cand Domnul si-a dovedit bunatatea si credinciosia fata de mine…
Este atat de minunat cand ne gandim cat de frumos are Domnul grija de copii Lui.Sunt absolut sigura ca indiferent de ce va veni El nu va lasa sa ne pierdem caci El e in control.El este la carma vietii noastre.
Da,cred ca psalmul 23 desi a devenit asa de comun si dupa o anumita varsta nu-l mai spune nimeni in biserica este unul dintre cei mai graitori psalmi ai vietii alaturi de Domnul.Fiti binecuvantati!

Adevarul ca necunoscutul de sub cortina…

Nu cred ca exista vreo persoana care sa poata spune ca n-a jucat niciodata baba oarba.Era unul din jocurile preferate in copilarie insa acum privind cu ochi aproape adulti jocurile pe care nu prea am fi vrut sa le jucam daca eram noi baba sau cel care trebuia sa ghiceasca ascunzatorile altora ,sau dupa care ne dadeam in vant daca stiam ca putem sa ne distram pe seama celui care era in mijloc cu masca de clovn pe fata.
Mi-am amintit in seara asta de momentele in care ma jucam cu un prieten oarecum apropiat la vremea respectiva baba oarba prin casa cu un fular de-al meu, care nu reusea foarte bine sa ascunda formele celor din jur astfel ca atunci cand venea randul lui il impatuream asa cum trebuia insa in cazul meu fularul era doar pe jumatate impaturit corect…vedeam tot.
Insa nu m-am folosit de calitatea asta pentru al prinde mai repede pe cel care fugea de mine.Nu.nu ma deranja ca eram clovnul pe seama caruia R. se distra…nici macar nu ma interesa sa scap mai repede din pozitia in care ma aflam,insa faptul ca puteam vedea pentru mine era de ajuns.
Nu stiu cat de multi oameni atunci cand au fost mici si au reusit sa vada prin panza nu s-au folosit de asta insa stiu ca pe masura ce oamenii respectivi au crescut au ales sa faca ce am facut eu si anume sa aiba parte de adevar,de realitate si sa nu faca nimic.Sa se prefaca ca umbla in intuneric alegand sa se loveasca cu buna stiinta de “mobila”de toate zilele pentru ca atunci cand dau panza jos de pe ochi sa priveasca cu mirare ranile pe care si le-au provocat singuri.
Nu ma refer doar la domeniul spiritual aici ci la toate domeniile noastre.Stiu ca ai sa-ti dai ochii peste cap si ai sa spui ca la tine nu se aplica ,insa din ceea ce am vazut si experimentat pana acum as putea spune ca se aplica la toata lumea.Nu ma pot gandi la nicio exceptie dar daca ar fi,ar fi exceptia care intareste regula.
Sa ne gandim in primul rand la domeniul spiritul.Toata lumea stie ca Isus s-a nascut sa moara pe cruce pentru noi si cu toate astea nu toti vor sa recunoasca adevarul acesta.Nu multi vor sa aprofundeze o afirmatie atat de puternica.De ce nu punem intrebari?!De ce a venit Isus?Doar ca sa moara pentru mine?De ce pentru mine si apoi ce am facut eu ca cineva sa trebuiasca sa moara pentru mine!Si ce consecinte a avut moartea Lui?Ce a vrut El sa dovedeasca?Ar trebui eu sa ma uit mai atent la conditia mea…etc.Poate ca nu avem raspunsul pentru fiecare intrebare dar asta nu inseamna ca el nu exista ci inseamna ca nu am cautat acolo unde trebuie;)
Lasand la o parte domeniul spiritual si mergand intr-o zona ceva mai draga noua-persoana noastra,caci,nu-i asa,totul se rezuma la noi din perspectiva noastra as vrea sa atrag atentia ca de multe ori tragem cortina atunci cand vine vorba de una sau alta din viata noastra.Am mintit…asta ne-a distrus integritatea.Era importanta integritatea mea?Multi spun ca atata timp cat ai reusit sa obtii ceea ce ai vrut nu mai conteaza pe cine a trebuit sa inseli,sa minti,sa “ucizi”s.a.Dar oare scopul chiar scuza mijloacele?Oare daca scopul tau ar fi apartinuit altuia iar tu ai fi fost doar o piedica ce trebuia inlaturata care ar fi fost rezultatul in ochii tai?Nu rezultatul tau ca persoana folosita si apoi inlaturata ci al celui ce a castigat in modul tau .
Stiu ca marii filosofi spun ca atata timp cat nu ti se intmpla tie nu-ti pasa si ca-ti va pasa doar in momentul in care ti se va intampla…dar asa cum spunea un alt intelept coleg “cred ca filosofii astia atunci cand au scris erau beti”.Sigur,e foarte usor sa faci ce ai chef atata timp cat consecintele negative nu se revarsa asupra ta…dar nimic nu ramane nepedepsit.Nu conteaza daca crezi sau nu in Dumnezeu ca sa poti afirma chestia asta.Nu cred ca este un fapt stiut doar la nivel individual,de grup sau ca sa mai largim aria-de societate ci cred ca este un fapt cunoscut la nivel global.

omul

Omul…cea mai minunata dintre fiinte.A fost creat pentru a stapani creaturile inferioare lui.Omul-fiinta suprema de pe pamant inzestrat cu inteligenta si abilitati innascute si apoi slefuite ;are puterea de a alege caci spre diferenta de celelalte fiinte ,lui i s-a dat aceasta libertate.
Omul-cea mai inselatoare dintre fiinte,in mod contradictoriu oricarei teorii utopice despre acesta,omul este cea mai grosolana,lasa si nemernica fiinta de pe pamant.Nu are comparatie,este unic.Caracterul sau este atat universal cat si diferit de al oricarei alte fiinte si cu toate astea alege sa copie comportamentul, ideile si obiceiurile semenilor sai in loc sa fie asa cum a fost creat,adica unic.
Omul este cel care prefera sa se ascunda atunci cand teama il invaluie si tot el este cel care este in stare sa invinga orice fiara pe timp de pace.
Omul,fiinta atat de contradictorie prin insasi esenta ce il compune reprezinta tot ceea ce poate da fericire in viata unui alt semen si in acelas timp tot ceea ce poate genera nefericire altor oameni.El reprezinta tot ce este bun si frumos si tot ce este rau si urat caci in el este asezata frumusetea creatiei Tatalui universului si tot in el este asezata dorinta pacatoasa a iadului.
Eu sunt un om.Si sunt exact asa cum m-am descris,si asa cum te-am descris caci am un caracter universal si totodata unic.Eu aleg daca sa fiu unica sau nu,eu si tu alegem daca sa producem razboaie sau pace.
Omul-doar o piesa intr-un joc de puzzle ce compune lumea.

Odata ce ai vazut ca poti ajuta pe cineva si nu o faci,esti vinovat fata de el,odata ce ramai nemiscat la toata durerea din lume esti de piatra,odata ce ai vazut ca poti salva suflete prin cateva cuvinte si nu o faci devii calaul lor.Care este diferenta dintre a fi om si a fi fiinta?Omul simte,traieste si este miscat de suferinta altora,fiinta nu.

Faptul ca cineva este fara tinta este un lucru ingrozitor,fapul ca acea persoana esti tu este si mai ingrozitor.
Ceea ce vreau sa spun este ca ajungem la un moment dat in viata fara sa stim unde ne indreptam sau daca este bine ceea ce facem.Un moment in care tot ceea e am construit pana atunci nu mai are importanta sau mai bine spus tot ce s-a intamplat in trecut pare mult prea departat de tine,cel de acum.
Nu-i asa ca-i extrem de ciudat ca stii ce vrei sa faci si incotro vrei s-o iei dar nu stii daca chiar asa o sa fie.Practic iti stii tinta dar nu reusesti sa constientizezi.De ce?de ce nu poti rationa cand e asa de simplu?
E oare teama de esec?