De fiecare data cand vad un film despre evrei plang.Am inteles cand am plans la Schindler’s list si cu atat mai mult de ce am plans la The pianist avand in vedere drama prin care trece poporul evreu insa in seara asta m-am uitat la The Covenant si de pe la jumatatea filmului nu am reusit sa-mi stapanesc lacrimile si m-am intrebat ce-i cu mine!!Nici macar nu e un film lacrimogen in care sa fie prezentata o drama in care eroul isi pierde familia,prietenii s.a.m.d. insa mi-am dat seama la final ca nu neaparat povestea expusa m-a facut sa plang nici in Schindler’s list ,nici macar in The pianist si cu atat mai putin in The Covenant ci observarea in mod repetat cat de credincios este Domnul fata de copii Lui.
Intradevar El i.a pedepsit pe evrei si ne pedepseste pe noi,copii Lui,nu fara motiv sau pentru ca are o placere bolnava.Daca ne uitam putin in istoria evereilor de fiecare data cand pacatuiau erau pedepsiti.De fiecare data cand pacatuim suntem pedepsiti.Domnul spune,daca veti face asta sau aia,-nu neaparat ca sa se simta El puternic…n-are Domnul nevoie de acte de genul acesta pentru a-si intari increderea in El-a fost pentru binele nostru.
Cred ca cel mai tare ma atinge bunatatea Lui si credinciosia de-a lungul timpului.Daca ar fi sa ma uit in viata mea as putea fara nicio problema enumera momente cand Domnul si-a dovedit bunatatea si credinciosia fata de mine…
Este atat de minunat cand ne gandim cat de frumos are Domnul grija de copii Lui.Sunt absolut sigura ca indiferent de ce va veni El nu va lasa sa ne pierdem caci El e in control.El este la carma vietii noastre.
Da,cred ca psalmul 23 desi a devenit asa de comun si dupa o anumita varsta nu-l mai spune nimeni in biserica este unul dintre cei mai graitori psalmi ai vietii alaturi de Domnul.Fiti binecuvantati!
Nu cred ca exista vreo persoana care sa poata spune ca n-a jucat niciodata baba oarba.Era unul din jocurile preferate in copilarie insa acum privind cu ochi aproape adulti jocurile pe care nu prea am fi vrut sa le jucam daca eram noi baba sau cel care trebuia sa ghiceasca ascunzatorile altora ,sau dupa care ne dadeam in vant daca stiam ca putem sa ne distram pe seama celui care era in mijloc cu masca de clovn pe fata.
Mi-am amintit in seara asta de momentele in care ma jucam cu un prieten oarecum apropiat la vremea respectiva baba oarba prin casa cu un fular de-al meu, care nu reusea foarte bine sa ascunda formele celor din jur astfel ca atunci cand venea randul lui il impatuream asa cum trebuia insa in cazul meu fularul era doar pe jumatate impaturit corect…vedeam tot.
Insa nu m-am folosit de calitatea asta pentru al prinde mai repede pe cel care fugea de mine.Nu.nu ma deranja ca eram clovnul pe seama caruia R. se distra…nici macar nu ma interesa sa scap mai repede din pozitia in care ma aflam,insa faptul ca puteam vedea pentru mine era de ajuns.
Nu stiu cat de multi oameni atunci cand au fost mici si au reusit sa vada prin panza nu s-au folosit de asta insa stiu ca pe masura ce oamenii respectivi au crescut au ales sa faca ce am facut eu si anume sa aiba parte de adevar,de realitate si sa nu faca nimic.Sa se prefaca ca umbla in intuneric alegand sa se loveasca cu buna stiinta de “mobila”de toate zilele pentru ca atunci cand dau panza jos de pe ochi sa priveasca cu mirare ranile pe care si le-au provocat singuri.
Nu ma refer doar la domeniul spiritual aici ci la toate domeniile noastre.Stiu ca ai sa-ti dai ochii peste cap si ai sa spui ca la tine nu se aplica ,insa din ceea ce am vazut si experimentat pana acum as putea spune ca se aplica la toata lumea.Nu ma pot gandi la nicio exceptie dar daca ar fi,ar fi exceptia care intareste regula.
Sa ne gandim in primul rand la domeniul spiritul.Toata lumea stie ca Isus s-a nascut sa moara pe cruce pentru noi si cu toate astea nu toti vor sa recunoasca adevarul acesta.Nu multi vor sa aprofundeze o afirmatie atat de puternica.De ce nu punem intrebari?!De ce a venit Isus?Doar ca sa moara pentru mine?De ce pentru mine si apoi ce am facut eu ca cineva sa trebuiasca sa moara pentru mine!Si ce consecinte a avut moartea Lui?Ce a vrut El sa dovedeasca?Ar trebui eu sa ma uit mai atent la conditia mea…etc.Poate ca nu avem raspunsul pentru fiecare intrebare dar asta nu inseamna ca el nu exista ci inseamna ca nu am cautat acolo unde trebuie;)
Lasand la o parte domeniul spiritual si mergand intr-o zona ceva mai draga noua-persoana noastra,caci,nu-i asa,totul se rezuma la noi din perspectiva noastra as vrea sa atrag atentia ca de multe ori tragem cortina atunci cand vine vorba de una sau alta din viata noastra.Am mintit…asta ne-a distrus integritatea.Era importanta integritatea mea?Multi spun ca atata timp cat ai reusit sa obtii ceea ce ai vrut nu mai conteaza pe cine a trebuit sa inseli,sa minti,sa “ucizi”s.a.Dar oare scopul chiar scuza mijloacele?Oare daca scopul tau ar fi apartinuit altuia iar tu ai fi fost doar o piedica ce trebuia inlaturata care ar fi fost rezultatul in ochii tai?Nu rezultatul tau ca persoana folosita si apoi inlaturata ci al celui ce a castigat in modul tau .
Stiu ca marii filosofi spun ca atata timp cat nu ti se intmpla tie nu-ti pasa si ca-ti va pasa doar in momentul in care ti se va intampla…dar asa cum spunea un alt intelept coleg “cred ca filosofii astia atunci cand au scris erau beti”.Sigur,e foarte usor sa faci ce ai chef atata timp cat consecintele negative nu se revarsa asupra ta…dar nimic nu ramane nepedepsit.Nu conteaza daca crezi sau nu in Dumnezeu ca sa poti afirma chestia asta.Nu cred ca este un fapt stiut doar la nivel individual,de grup sau ca sa mai largim aria-de societate ci cred ca este un fapt cunoscut la nivel global.
Omul…cea mai minunata dintre fiinte.A fost creat pentru a stapani creaturile inferioare lui.Omul-fiinta suprema de pe pamant inzestrat cu inteligenta si abilitati innascute si apoi slefuite ;are puterea de a alege caci spre diferenta de celelalte fiinte ,lui i s-a dat aceasta libertate.
Omul-cea mai inselatoare dintre fiinte,in mod contradictoriu oricarei teorii utopice despre acesta,omul este cea mai grosolana,lasa si nemernica fiinta de pe pamant.Nu are comparatie,este unic.Caracterul sau este atat universal cat si diferit de al oricarei alte fiinte si cu toate astea alege sa copie comportamentul, ideile si obiceiurile semenilor sai in loc sa fie asa cum a fost creat,adica unic.
Omul este cel care prefera sa se ascunda atunci cand teama il invaluie si tot el este cel care este in stare sa invinga orice fiara pe timp de pace.
Omul,fiinta atat de contradictorie prin insasi esenta ce il compune reprezinta tot ceea ce poate da fericire in viata unui alt semen si in acelas timp tot ceea ce poate genera nefericire altor oameni.El reprezinta tot ce este bun si frumos si tot ce este rau si urat caci in el este asezata frumusetea creatiei Tatalui universului si tot in el este asezata dorinta pacatoasa a iadului.
Eu sunt un om.Si sunt exact asa cum m-am descris,si asa cum te-am descris caci am un caracter universal si totodata unic.Eu aleg daca sa fiu unica sau nu,eu si tu alegem daca sa producem razboaie sau pace.
Omul-doar o piesa intr-un joc de puzzle ce compune lumea.
Odata ce ai vazut ca poti ajuta pe cineva si nu o faci,esti vinovat fata de el,odata ce ramai nemiscat la toata durerea din lume esti de piatra,odata ce ai vazut ca poti salva suflete prin cateva cuvinte si nu o faci devii calaul lor.Care este diferenta dintre a fi om si a fi fiinta?Omul simte,traieste si este miscat de suferinta altora,fiinta nu.
Faptul ca cineva este fara tinta este un lucru ingrozitor,fapul ca acea persoana esti tu este si mai ingrozitor.
Ceea ce vreau sa spun este ca ajungem la un moment dat in viata fara sa stim unde ne indreptam sau daca este bine ceea ce facem.Un moment in care tot ceea e am construit pana atunci nu mai are importanta sau mai bine spus tot ce s-a intamplat in trecut pare mult prea departat de tine,cel de acum.
Nu-i asa ca-i extrem de ciudat ca stii ce vrei sa faci si incotro vrei s-o iei dar nu stii daca chiar asa o sa fie.Practic iti stii tinta dar nu reusesti sa constientizezi.De ce?de ce nu poti rationa cand e asa de simplu?
E oare teama de esec?
Mi-ar fi placut ca de fiecare data cand am alergat sa nu simt oboseala de la final ci doar satisfactia.Si totusi,in ciuda faptului ca imi este atat de greu pana ajung la linia de sosire,inca alerg. Alerg pentru ca nimic nu e mai maret ca momentul cand ai depasit ultimul obstacol,cand ai trecut de ultima piatra si ai ajuns la tinta stabilita fie si in genunchi.Alerg ca sa simt ca traiesc.
Fiecare vis al meu l-am construit in jurul unei idei.Au fost mai mult niste copilasi pe care i-am crescut,proprii mei copii.La inceput,ca si cu un copil, nu am facut altceva de cat sa le tin in brate,sa le admir si sa le hranesc cu propria-mi seva.Apoi cand au fost destul de mari m-au pus sa le urmaresc,cand au fost sigure ca le vad,s-au pus in spatele unei linii si pe linie scria finish.Bineinteles, imediat incepeam sa alerg,asa ca la inceput nu eram atenta la obstacole,la piedici drept urmare ma impiedicam,cadeam,ma loveam,ma enervam si dupa primul minut in care spuneam ca renunt la tot si ca nu-mi pasa,ca n-are de cat sa alerge altul daca-o vrea… ma reintorceam pe traseu ,insa mai inteleapta.Acum incercam sa alerg ceva mai incet,cu mai multa bagare de seama si mai putina neatentie.Spre final drumul ori se complica si mai tare ori obstacolele dispareau cu desavarsire insa drumul se prelungea infiorator de mult in fata mea.Astfel ca de fiecare data ajungeam in genunchi la linia de sosire.Insa oboseala nu ma deranja,din contra…oricat de greu stiam ca imi este o luam ca pe un trofeu al efortului meu.Daca ea era prezenta acolo stiam ca merit ceea ce am primit.
Ziua in care l-am primit pe Cristos in viata mea mi s-a indeplinit cel mai frumos vis si oricat de ciudat mi s-a parut la momentul respectiv am inteles ca oricat de mult as fi vrut sa am de-a face cu intrarea mea in cer ,de una singura mi-ar fi fost imposibil.Un vis ce ar fi stat acolo,dupa linia de finish si mi-ar fi facut cu mana in timp ce se departa tot mai tare in zare.Cand am deschis usa inimii mele Mantuitorului nu a mai contat nimic,linia de finish nu mai era,nici distanta nici nimic.Aveam doar siguranta faptului ca numele meu a fost scris in cartea vietii si atat.A…si mai aveam un drum lung in fata mea,drumul vietii mele.Insa nu ma tem ca voi cadea sau ca ma voi rani sau orice altceva deoarece contrar altor alergari singuratice pentru a atinge un vis,acum Il am pe cel ce da implinire visurilor de partea mea.
Intotdeauna mi-a placut sa alerg si desi am multe locuri lovite datorita cazaturilor inca alerg.Nu-i important daca cazi,ci ceeea ce faci atunci cand esti jos.Daca te lamentezi sau nu,daca poti sau nu sa treci de socul de moment si sa continui.Eu una niciodata nu ma uit cat de tare am cazut.Atunci cand am cazut si am constientizat asta nicio clipa nu ma uit la cat de slaba sunt ci la cat de puternic este Domnul meu.Intind mana si-l rog pe El sa ma ridice si de data aceasta caci sunt doar un om sortit slabiciunii.Si asa imi continui alergarea.Alergarea spre celalat vis…
Caci chiar daca smochinul nu va inflori,vita nu va da niciun rod,rodul maslinului va lipsi si campiile nu vor da hrana,oile vor pieri in staule si nu vor mai fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in Domnul,in Dumnezeul mantuirii mele.
Si chiar daca soarele nu ar mai straluci iar ploaia nu ar mai uda pamantul ,eu tot in Tine ma voi bucura caci Tu esti Dumnezeul mantuirii mele.Tu esti salvatorul sufletului meu de aceea nu-mi mai pasa daca voi inseta sau voi fi ranita caci tot ceea ce sunt am predat in mana Ta.Tu detii totul , totul merge dupa placul Tau,cum pot eu influenta deciziile Tale?!
Am luptat adesea cu nevoia de a-mi apartine, insa stiu Doamne ca Tie trebuie sa-ti predau fiecare domeniu al vietii mele.Asa cum Tu ai dat totul pentru mine,eu de ce nu as renunta la tot pentru Tine?
Stiu ca pana si in cele mai aprigi vremuri Tu vei fi langa mine si-mi vei intari picioarele sa pot merge pe inaltimile trasate de Tine.Tu Doamne imi dai aripi de vultur si ma inveti sa zbor,Tu imi spui cand sa stau si cand sa alerg,Tu esti acela in care se afla toata fericirea mea caci chiar daca as ramane singura pe pamantul acesta si te-as avea pe Tine alaturi nu m-as teme de nimic iar fericirea mea in Tine ar ramane neatinsa.
Iti multumesc atata de mult Salvatorul meu ca ai dat totul,te-ai sacrificat si ai suferit pentru ca eu sa pot primi cel mai mare dar-mantuirea Ta,salvarea pacatelor mele grele si prezenta Ta constanta in viata mea.
Tu esti Domnul si niciodata nu te schimbi.Esti acelas din vesnicii in vesnicii si mare este harul si indurarea Ta.
Ajuta-ma sa indraznesc in numele Tau si sa nu ma tem nicicand caci Tu esti stanca si scutul meu de aceea ma ascund in Tine,locul de unde nimeni nu ma poate rani sau alunga.Ma incred in Tine si Te preamaresc.Fi laudat si-n veci glorificat!
Amin!
Sa dai cu capul de pragul de sus poate fi un lucru destul de grav insa mai grav decat atat este sa nu stii cum sa faci sa treci peste obstacol.Cel mai grav ar fi sa stai sa privesti pragul de sus al usii si sa nu-ti dai seama ca de fapt solutia cea mai simpla este sa-ti cobori capul si sa faci un pas inainte,semn al maturitatii.
Ce am vrut sa demonstrez prin ilustratia de mai sus?Ei bine,traim intr-o tara in care se citeste din ce in ce mai putin si problemele sunt din ce in ce mai multe.La unele dintre ele stam si ne uitam fara nici cea mai vaga idee care ar putea fi solutia,iar gravitatea consta in faptul ca unele probleme sunt de-a dreptul puerile.Cred ca se ajunge in situatia de fata in momentul cand oamenii uita sa citeasca.Uita sa caute problema in afara,in ceea ce a fost deja tiparit de altii cu ceva mai multa experienta.In loc sa ne largim orizonturile si sa micsoram barierele cognitive,lasam granitele cu care ne-am nascut sa se largeasca de la an la an.Daca iti vrei binele,minimul de efort pe care trebuie sa-l faci este sa citesti macar o carte.Si nu odata in an…macar de doua ori,sau de fiecare data cand ai timp.Informeaza-te,depaseste ceea ce te tine in spatele pragului.Nu ne nastem cu aripi puternice ,ni le creiem prin litere.
Suntem ceea ce facem,ceea ce simtim si ceea ce consumam.Consumand literatura de calitate nu ai cum sa nu te numeri printre oamenii de calibru de care poporul are atata nevoie.Destinul omenirii a fost dat de exceptii…imi place sa cred ca exceptiile au citit inainte,si-au format o cultura solida iar in urma a ceea ce au acumultat au avut parte de acea idee sclipitoare prin care au ajutat la avansarea globala.Tu poate te ascunzi sub replica “sunt mult prea normal ca sa pot creea o diferenta in mersul omenirii “sau “in ziua de astazi ceea ce te face sa avansezi este banul”.Intradevar,avem nevoie de bani,dar nu ca sa ne cumparam fericrea ci ca sa-i folosim spre folosul nostru.Cum s-a ajuns in situatia in care ne aparam de forta banilor prin bani?De ce sa schiopatam cand putem merge cu ambele picioare?In loc sa recurgem la imitarea valorii haideti sa producem valoare.Avem nevoie de originaluri si nu de copii.Odata ce ai inceput sa citesti ceea ce trebuie, exista sanse mari ca in momentul in care vei fi singur si-ti vei lovi fruntea de pragul de sus sa se nazareasca si o idee cat de simpla,dar salvatoare.
A lectura este necesitate.Intelectul nostru o cere,tanjeste dupa ceea ce de multe ori ii refuzam si anume o carte buna.Cred ca dragostea de sine la unii se termina in punctul in care ajunge in dreptul intelectului.Iubim forma fara continut.Iata cum s-a nascut superficialitatea.Si cu toate astea o acuzam cu inversunare.De fiecare data o aratam cu degetul…uitam ca in acelas timp alte 4 degete arata spre noi.Vrei o diferenta..incepe de la tine!Cum?Incepe prin a citi.
Unul dintre factorii principali care au contribuit la modul meu de a fi au fost cartile.La inceput povestile cu zane mi-au fost cele mai bune prietene apoi ,pe masura ce am crescut atat cartile de specialitate cat si cele cu povesti, mai mult sau mai putin reale, mi-au schimbat modul de a gandi,de a vorbi,de a relationa.
Oricat de recunoscatoare sunt cartilor pentru ideile sclipitoare ce mi-au fost expuse cu atata darnicie ma inspaimant la simplul gand ca in ziua de astazi cartile sunt tot mai des uitate si condamnate la prafuire.Poate ca principala cauza este lipsa timpului insa atunci eu ridic alta problema.Daca suntem atat de ocupati incat nu mai avem timp sa citim cum se face ca avem timp sa ne uitam la televizor la tot felul de programe murdare sau care au fost create doar pentru simplul scop de a aduce bani postului? Televizorul fiind unul din multii factori care prin multitudinea programelor ce trebuie selectate pot oferi exemple negative si in niciun caz o educatie.
Insa nu as vrea sa para ca doresc sa promovez lectura in defavoarea audiovizualului.Din contra,o alternare ar fi cea mai potrivita si conform caracterului fiecaruia folosita in modul cel mai placut pentru a educa spiritul si mintea.
Cea mai simpla metoda de a te ridica pe o treapta mai sus pe scara inteligentei si a culturii este cititul.Lecturarea unor carti de valoare iti poate deschide noi orizonturi si poate dezvalui noi solutii.Bineinteles,putem alege educarea prin lectura insa si in randul cartilor,ca si in cel al programelor TV trebuie sa fie facuta o selectie.Cartile de duzina le poti gasi la orice colt de strada, iar autori mediocri la orice scara de bloc.Conteaza ce citesti pentru ca o carte iti poate influenta gandirea si in aceeasi masura este extrem de important sa citesti pentru a avea o gandire diferita de a multimii si o imaginatie mult largita.
Atata timp cat exista carti scrise pentru toate categoriile de oameni de ce sa nu profitam si sa nu ne folosim de ceea ce ne este dat?De ce sa irosim ceea ce altii au cautat atat de mult inainte.Lectura nu este doar un simplu mod de a afla informatii noi si de a te relaxa ci este si un adevarat univers in care indiferent de varsta poti evada si poti gasi sprijin in convingerile tale.
Citeste pntru a te descoperi si pentru a fi diferit de multime!
Stiu ca lumea nu are ce sa-mi ia si mai mult decat atat nu are cum sa-mi fure visele din moment ce sunt ale mele si nu i le-am descoperit niciodata.Doar eu pot sa-mi frang sperantele si doar din cauza mea pot fi dezamagita si asta pentru ca imi pun sperante prea mari si nefondate in oameni.
Ar trebui sa ma revolt pentru ca oamenii nu sunt asa cum ar trebui sa fie pentru ca intreaga natiune sa fie ,daca nu fericita macar multumita si in pace unii cu altii.Nu,bineinteles ca nu.Nu as ajunge nicaieri si mai mult decat atat nici nu i-ar pasa nimanui de furia mea.
Ce sens are o amicitie veritabila care a durat timp de multi ani daca in cele din urma cele doua sau cei doi nici nu se mai vad.Se intalnesc la suc,fac o plimbare si in timp ce unul sufera celalalt nici nu observa expresia mohoraita a celuilalt.Interesant ,nu?Are vreo valoare daca in cele din urma prietenia este data la gunoi cu usurinta?Daca este vanduta pe un pumn de praf si cateva amintiri ascunse bine in sertarul acela mic din creerul nostru?:-?Poate ca avantajul este ca prietenia te-a format si te-a ajutat sa sa devii omul care esti azi…sau in momentul respectiv,si atunci zic bine,dar daca cei/cele doi/doua s-au inteles atat de bine si au fost pana atunci de nedespartit cum se face ca deodata unul s-a maturizat in timp ce celalalt a ramas in situatia in care era si mai mult decat atat, de ce oboseala apare atat de repede din moment ce atat de multi ani au fost acolo unul/una pentru celalalt/cealalta si s-au asteptat?Acum de ce nu se mai pot astepta…acum de ce nu mai poate fi ce-a fost?
De fiecare data cand vad un film despre evrei plang.Am inteles cand am plans la Schindler’s list si cu atat mai mult de ce am plans la The pianist avand in vedere drama prin care trece poporul evreu insa in seara asta m-am uitat la The Covenant si de pe la jumatatea filmului nu am reusit sa-mi stapanesc lacrimile si m-am intrebat ce-i cu mine!!Nici macar nu e un film lacrimogen in care sa fie prezentata o drama in care eroul isi pierde familia,prietenii s.a.m.d. insa mi-am dat seama la final ca nu neaparat povestea expusa m-a facut sa plang nici in Schindler’s list ,nici macar in The pianist si cu atat mai putin in The Covenant ci observarea in mod repetat cat de credincios este Domnul fata de copii Lui.
Mi-ar fi placut ca de fiecare data cand am alergat sa nu simt oboseala de la final ci doar satisfactia.Si totusi,in ciuda faptului ca imi este atat de greu pana ajung la linia de sosire,inca alerg. Alerg pentru ca nimic nu e mai maret ca momentul cand ai depasit ultimul obstacol,cand ai trecut de ultima piatra si ai ajuns la tinta stabilita fie si in genunchi.Alerg ca sa simt ca traiesc.
Caci chiar daca smochinul nu va inflori,vita nu va da niciun rod,rodul maslinului va lipsi si campiile nu vor da hrana,oile vor pieri in staule si nu vor mai fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in Domnul,in Dumnezeul mantuirii mele.
Stiu ca lumea nu are ce sa-mi ia si mai mult decat atat nu are cum sa-mi fure visele din moment ce sunt ale mele si nu i le-am descoperit niciodata.Doar eu pot sa-mi frang sperantele si doar din cauza mea pot fi dezamagita si asta pentru ca imi pun sperante prea mari si nefondate in oameni.